Tu, încotro?

Obişnuiţi cu numeroasele activităţi extracurriculare la care au avut ocazia sa ia parte în fiecare an, „alecsandrioţii” au beneficiat de încă un proiect interesant, menit să le faciliteze luarea deciziilor pentru viitor. Aşadar, weekendul 12-13 februarie a stat sub semnul întrebării „încotro?”, adresată tinerilor de către organizaţia clujeană Şcoala pentru Viaţă.

După cum am putut afla încă din primele discuţii cu formatorii din proiect, „Încotro” se adresează liceenilor din clasele X-XII şi îşi propune să susţină orientarea vocaţională a acestora printr-un proces de autocunoaştere; timp de 2 zile, cei 50 de participanţi au avut şansa de a-şi descoperi punctele forte în vederea alegerii profesiei, ajutaţi de exerciţiile desfăşurate în grupuri de câte 10 şi coordonaţi de traineri din cadrul proiectului.

Cadrul non-formal în care s-au desfăşurat activităţile au avut, cu siguranţă, un rol determinant pentru reuşita proiectului, creând elevilor un mediu deschis pentru împărtăşirea ideilor şi părerilor prin discuţii de grup şi diferite jocuri educative. Liceul nostru a luat legătura cu acestă organizaţie prin intermediul prof. Florenţa Popa, dat fiind faptul că unul dintre coordonatori, Alexandra Grigoroşoaea, este o fostă elevă din Alecsandri; de asemenea, ca de fiecare dată, şi acest proiect s-a bucurat de susţinere din partea conducerii colegiului.
Pentru a înţelege mai bine impactul pe care aceste 2 zile de proiect l-au avut asupra elevilor din colegiul nostru, le-am adresat câteva întrebări; răspunsurile primite atestă cu certitudine atât utilitatea unor astfel de activităţi, cât şi necesitatea desfăşurării unui număr cât mai mare de proiecte de acest gen.
Reporter: Cum vi se pare metoda de învăţare folosită în proiect, cea non-formală, în comparaţie cu metodele utilizate în şcoală?
Ştefan Stan (XII B): Metoda folosită este una foarte interesantă, căci te ajută să îţi structurezi mai bine ideile, ceea ce nu se compară cu metodele utilizate în şcoală.
Bianca Nechita (XII B): În ceea ce priveşte metoda promovată de iniţiatorii proiectului, nu am decât laude. Este nouă, atractivă şi în concordanţă cu nevoile noastre.
Roxana Pricop (XI B): Consider că este mai eficientă şi mai interesantă, cu toate că această metodă nu îmi este străină, fiind folosită şi la unele ore.
Reporter: În ce măsură v-a ajutat participarea în proiect să răspundeţi la întrebarea „eu, încotro?” ?
Alexandra Rusu (XI B): În mare parte, eram deja hotărâtă în legătură cu viitorul meu; aveam nevoie doar de unele asigurări, în această privinţă proiectul fiindu-mi de mare ajutor.
Andrei Neacşu (XII B): Aş putea spune că m-a făcut să privesc spre viitor cu mai mult optimism şi să îmi definitivez deciziile luate până acum.
Silvia Olteanu (XI B): Proiectul mi-a întărit convingerile şi m-a ajutat să-mi dau seama că trebuie să acţionez pentru a-mi împlini visele.
Roxana Pricop (XI B): Nu aş putea spune că m-a ajutat să îmi clarific în totalitate răspunsul la această întrebare, însă m-a adus cu un pas mai aproape de găsirea acestuia.
Mădălina Bărbuţă (XI I): Cu siguranţă, activităţile din cadrul proiectului m-au ajutat să raspund la această întrebare.

Reporter: Aţi luat în calcul posibilitatea de a iniţia, la rândul vostru,o activitate similară în beneficiul altor tineri de vârsta voastră?
Diana Prisecaru (XI B): M-am gândit la această posibilitate şi dacă mai sunt şi alţi tineri interesaţi de acest aspect, se va materializa cu certitudine.
Andrei Neacşu (XII B): Odată cu participarea în acest proiect, am început să consider că voluntariatul creează un spirit practic, fără de care viitorul nostru îşi îngustează considerabil orizontul. Aşadar, răspunsul este da.
Alexandra Scutaru (XII B): În măsura în care aş avea timp, idei şi bani pentru iniţierea unui asemenea proiect curajos, desigur că aş lua în calcul această posibilitate.
Alexandra Rusu (XI B): Probabil că da, însă consider că nu am răbdarea necesară pentru acest tip de activitate; dacă nu ar exista acest inconvenient, aş fi încântată.
A mai rămas de spus doar că elevii din colegiul nostru aşteaptă cu interes şi alte activităţi de gen, fiind lesne de observat dorinţa acestora de a-şi îmbogăţi portofoliul.
Adelina Tudosă, clasa a XI-a B

6 responses to “Tu, Incotro?

  1. Hey!Am participat si eu anul trecut la proiectul INCOTRO,sunt eleva la “Liceul National Nicu-Gane Falticeni”si as dori sa stiu daca sunt poze pe site pentru ca nu am gasit.Mi-ar placea sa le vad!Pa pa

  2. Cum pot participa si eu la acest program? Sunt pe final de clasa a XII-a si inca nu stiu ce sa aleg. Multumesc!

    1. Buna Madalina,

      Din pacate cererea ta vine putin cam tarziu pentru ca anul scolar e aproape de sfarsit si noi nu avem programat un proiect aproape de liceul tau.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *